Székely Vendéglő, restaurantul unde am mâncat delicios în Târgu Secuiesc

Când am fost prin Lepșa, ne-am dorit să găsim un restaurant unde să mâncăm bine. Cum prin Lepșa nu prea găsești opțiuni, am zis să facem o plimbare până la Târgu Secuiesc. Sunt vreo 50 km, iar drumul 2D, care străbate Munții Vrancei, este foarte fain. Restaurantul Székely Vendéglő ne-a ieșit în evidență prin aspect și atmosferă. În plus, recenziile pe Google erau promițătoare.

De atunci, am mai fost încă odată să mâncăm aici și probabil o să mai facem asta 😊.

Restaurant Székely Vendéglő – Târgu Secuiesc

Restaurantul Székely Vendéglő este amplasat aproape de parcul central Gábor Áron din Târgu Secuiesc. Aici îți recomandăm să parchezi mașina. Apoi, de la sensul giratoriu, urmezi strada Petőfi Sándor. Sunt cam 5 minute de mers pe jos.

Atmosfera: rustică-secuiască. Noi am mâncat de fiecare dată afară, în Grădina de Vară. Este parțial acoperită și o recomandăm pe timp frumos. Poți opta și pentru restaurantul interior sau pub. Clădirea, veche de peste 200 ani, a fost imprimerie-bibliotecă, sediu de poliție în perioada comunistă, respectiv bar de noapte prin anii ’90.

Ospitalitate: bună. Ospătarii cu experiență, gen șeful de tură, sunt amabili și nu-ți dă sentimentul de discriminare sau ceva în sensul ăsta. Vorbesc limba româna, îți oferă recomandări OK și chiar zâmbesc. Așteaptă să fii preluat și nu lua tu meniurile, pentru că am observat o reticență la aceste aspecte.

Ce am servit: am încercat diverse preparate, fiind de fiecare dată mai multe persoane la masă. Fără îndoială gulașul merită încercat. Nu suntem convinși că e chiar cel mai bun gulaș mâncat, dar este acolo în top. Ciorba ardelenească este bună. Mai poți încerca mititei din carne de vânat (ne așteptam să fie mai deosebiți, dar nu sunt în opinia noastră), iar Preferata Doamnelor este un preparat interesant, cu iz franțuzesc. Nu în ultimul rând, încearcă și tu papanașii. Nu mai intră? Ia-i la pachet!

Găsești un meniu aici, dar nu știm cât e de actual, mai ales la nivel de prețuri.

 

Poftă bună în Târgu Secuiesc! 😊


Abonează-te la Newsletter

Prin abonare îți exprimi acordul pentru utilizarea datelor personale. Vom utiliza aceste date pentru a îți transmite articole și știri faine.

Lasă un comentariu mai jos:

1 thought on “Székely Vendéglő, restaurantul unde am mâncat delicios în Târgu Secuiesc”

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.