O zi de drumeție la Crucea Caraiman

Iubim muntele și îl abordăm în felul nostru. Nu suntem munțomani adevărați, dar nici genul acela de indivizi care abordează traseele montane (oricât de ușoare ar părea) la mișto. Așadar, cucerește munții cu respect!

Am plecat cu o minimă echipare și pregătire pentru traseul dorit. Drumeția la Crucea Caraiman a fost primul traseu de munte mai serios pe care l-am realizat, exceptând alte mici drumeții prin pădure/dealuri joase. Încălzirea este întodeauna bună și îți poate deschide apetitul spre noi aventuri!

De unde să începi traseul

Buuun. Dacă ai trecut prin stațiunea Bușteni, ai observat cu siguranță că de aici vezi cel mai bine cum se înalță Crucea Caraiman. Așadar, punctul de plecare cel mai apropiat pornește din Bușteni.

Varianta 1 – urci ca un munțoman

Am avut în vedere urcarea, însă ne-am dat seama că, probabil, nu am face față în totalitate acestei zile. Necesită ceva condiție fizică/rezistență, iar faptul că ai ajuns pe platou nu înseamnă că ai ajuns și la Cruce. Vezi mai jos cum ne-am întors și o să înțelegi de ce.

Varianta 2 – telecabină până pe platou

Este o opțiune care simplifică mult drumeția spre Caraiman, doar că, în funcție de vreme (sau defecțiuni), telecabina poate sta pe loc. De la celebrele Babe și Sfinx continui drumul pe jos către Cruce. Varianta asta este ideală pentru cei care își cunosc forțele, au copii sau nu au timp îndeajuns la dispoziție.

Varianta 3 – cu mașina până la Piatra Arsă

Varianta aleasă de noi a fost cu un nene care ne-a preluat de lângă telecabină și ne-a dus până la Piatra Arsă pe cale rutieră. Am plătit același preț de telecabină. În plus, ne-a fost și mini-ghid. Drumul și priveliștea sunt foarte faine! De aici începe drumeția propriu-zisă până la Babe și Sfinx (cca. 30 de minute), apoi către Crucea Caraiman – marcaj cruce roșie (1h 45 minute, mers lejer cu mici pauze).

Monumentul Eroilor de pe Masivul Caraiman

Se pare că a început restaurarea Crucii, așa cum este anunțată de MAPN – deținătorul monumentului. Speranța noastră este că se va face cu cap, fără a afecta farmecul drumului sau peisajului de aici.

Crucea de pe Caraiman este un monument închinat eroilor căzuți în Primul Război Mondial, de unde și denumirea de Crucea Eroilor Neamului. Construcția s-a realizat, cu destule eforturi, între anii 1926-1928, la dorința Casei Regale reprezentată de regele Ferdinand și regina Maria.

Se află amplasată la 2291 m altitudine, pe vârful secundar al Masivului Caraiman – pentru a fi vizibilă pe Valea Prahovei, fiind considerată un monument unic în lume datorită mărimii construcției (28 m) și locului unde se regăsește – Guiness World Record.

Tot românu’ pe Bucegi

Problema nevinovată a acestui platou montan minunat este că beneficiază de accesibilitate foarte bună și relativ ușoară. Astfel…

• Sunt foarte mulți români… ignoranți, ca să o luăm puțin pe ocolite. De la jmecheri cu peturi de bere la pițipoance cu săndăluțe de firmă „din Europa”. Dacă mai cântă și ceva de sezon din telefon, adio liniștea plăcută a munților.
• Sunt și români inconștienți, care probabil vor să apară la „știrile pe scurt”. Ceva de genul, ne plimbăm, dragă, și până la Cruce, că e aproape, vezi? Alții cred că nici nu știu pe ce lanț montan se află, doar au auzit că e frumos p’aicișa.
• Unii au „talente” desăvârșite: pictează în condei pe unde apucă, pentru că talentul trebuie dezvăluit oriunde și oricând, sau escaladează soclul crucii, pentru că dă bine pe #instagram.

Coborâre pe Jepii Mici

Nu ne-am mai întors la Piatra Arsă și nici nu am luat telecabina pentru a ajunge înapoi în Bușteni. Am hotărât să coborăm tiptil-tiptil pe Jepii Mici (marcaj cruce albastră). Emoții? Bineînțeles!

Aveam timp suficient (cred că era în jur de ora 14) și vreme plăcută la orizont (ba chiar călduroasă).

Este mai ușor la coborâre? Nu chiar…

Coborârea îți solicită foarte mult vârfurile degetelor, de aceea încălțămintea va conta enorm. Cristina a pățit-o cu niște încălțări de drumeție OK, dar mult prea fixe la degete, de îi venea să meargă desculță – evident că e imposibil!

Ai stânci de lăsat în urmă, coridoare cu lanțuri (nu sunt de speriat), poteci înguste, dar și trecere peste un râuleț de munte. În opinia noastră, dificultatea traseului este dată în principal de rezistență și răbdare în abordarea fiecărui pas. Culmea, cele mai dificile perioade sunt cele de final, când picioarele nu prea te mai ascultă… 😊

Durata coborârii noastre: vreo 5 ore (fără grabă și cu mici pauze)

Ce să iei la tine:

• Apă (recomandăm în recipiente mai mici, 0.5 sau 1 L – mai ușor de transportat/manevrat).
• Un sendviș, ceva să alimentezi în pauza de pe platoul Bucegilor.
• Nu berea lui nea Cornel sau Red Bull cu aripi, cum fac munțomanii pricepuți [thinking], ci niște fructe, fistic sau alune, ciocolată.
• Pelerină de ploaie (pentru averse neprevăzute).
• Cremă de protecție solară/de corp împotriva arsurilor solare/uscarea buzelor de la vânt.
• Ochelari de soare și/sau șapcă (mai ales pe zile caniculare).

Echipament minim:

• Încălțăminte de drumeție (nu teneși sau pantofi casual), cu protecție la gambă (ideal).
• Pantaloni scurți/lungi (cum preferi) care să îți permită mobilitate (nu blugi).
• O bluză sau hanorac, pentru că sus bate vântul.
• Tricou/șosete de schimb (nu e musai, dar poate ai nevoie).
• Un ghiozdan/rucsac cât de cât practic.

Sfaturi:

• Nu te aventura dacă muntele este învăluit de ceață, ai prognoză de furtuni sau vine iarna. Noi am avut răbdare (+ noroc) și am preferat să abordăm traseul cu soarele pe cer. Este cel mai fain așa, evident!
• Pornește de dimineață ca să nu fii presat de timp. Lasă sufletul să se bucure suficient și în liniște de peisaje. Totuși, din când în când, aruncă câte o privire la ceas.
• Nu te ambiționa să faci mai mult decât poți pentru că muntele are o personalitate aparte. Pe traseu fii mereu precaut și atent pe unde calci.

Dincolo de mișcare și peisaje naturale (sentimentul pe munte este absolut minunat), cel mai frumos lucru pe acești coloși de piatră sacră este respectul între oameni. Salută și zâmbește! Muntele se va bucura! 😊