Atunci când nu este nicio amenințare de ploaie sau, mai ales, zăpadă, să știi că este momentul perfect să faci un traseu cu mașina prin satele de munte Șirnea și Ciocanu. Iată la ce să te aștepți într-o zi frumoasă de vară 😊.
Satul Șirnea – primul sat turistic din România
În satul Șirnea, situat la ceva mai bine de 1200 de m altitudine, ajungi de pe DN73. Dacă vii dinspre Rucăr, ai grijă că intrarea în satul Șirnea se face într-o curbă. Ca reper, pe partea dreapta este o pensiune galbenă. Pe sensul dinspre Moieciu este mai ușor, dar atenție să nu ratezi intrarea ușor în pantă. Este foarte posibil ca indicatoarele să nu se vadă bine vara din cauza vegetației și pomilor.
Nu durează mult până când Bucegii și Piatra Craiului îți vor oferi spectacolul mult așteptat. Cei 5 km până în sat, de la indicator, sunt fain de parcus încet, cu opriri acolo unde se poate. Drumul până în centrul satului este asfaltat de prin 2016.
Bine de știut: “Șirnea – primul sat turistic din România” a fost un experiment inedit din anii ‘60, inițiat de Nicolae Frunteș, cel care a înființat și muzeul etnografic, olimpic și de artă din satul Șirnea. Fiul său, Radu Frunteș, încearcă (cu greu) să ducă povestea mai departe. Pe lângă alte evenimente interesante, Șirnea sărbătorește, pe 23 iunie, Ziua Olimpică.
Între Șirnea și Ciocanu este un colț de Rai neasfaltat
Drumul dintre satele Șirnea și Ciocanu este neasfaltat. Sunt vreo 3-4 km, dar, conducând încet, par a fi mai mulți. Adevărul este că cei care nu țin la mașină și la faptul că ridică un nor de praf în superbul peisaj de munte, înaintează fast & furious. Partea bună ar fi că drumul este tasat. O singură porțiune, în rampă, pare a fi ceva mai dificilă, dar la fața locului ni s-a părut chiar OK. Mașina noastră joasă a făcut față provocărilor. După urcarea asta, găsești un mic colț de Rai de care nu te vei sătura să-l privești. Bine, la un moment dat, trebuie să și pleci dacă nu ai cazare .
Satul Ciocanu – o oază rurală binevenită
Ca să fim corecți, satul Ciocanu s-ar afla un pic sub 1200 m altitudine față de Șirnea. Mulți le pun pe ambele “pe la 1200 m altitudine”. A fost denumit așa pentru că are o formă de “ciocan”. Din Ciocanu până în Cheile Dâmbovicioarei drumul este asfaltat. Este mult mai OK decât porțiunea de la Șirnea la Ciocanu. Doar că este mai dificil, curbe mai strânse, porțiuni în care cu greu au loc două mașini mai mari. Cu atenție și poate noroc de trafic redus, se parcurge fără probleme. Dinspre Ciocanu, în coborâre spre Dâmbovicioara, impresia noastră a fost că peisajul mai pierde un pic din atractivitate. Însă drumul este antrenant pentru șoferi, mai puțin pentru cei începători.
Ce munți poți admira și ce trasee poți să faci?
Pe scurt și la obiect, muntii Bucegi, munții Piatra Craiului, dar și munții Leaota. În privința drumețiilor, să știi că sunt destul de multe opțiuni prezentate pe nivele/culori de dificultate. Sunt panouri instalate.
- Traseu ușor de 1 zi din satul Ciocanu găsești detaliat aici, pe blogul Alexandrei.
- Mai multe trasee din Șirnea găsești aici.
Locuri cu importanță istorică
Dincolo de peisajele naturale superbe, merită să ne reamintim de luptele din august 1916, din Primul Război Mondial, dintre armata română și cea austro-ungară. Acestea au avut loc aici, pe platoul Ciocanu-Șirnea.
Din Ciocanu în Cheile Dâmbovicioarei
Din satul Ciocanu intri în localitatea Dâmbovicioara. Te poți îndrepta apoi spre Peștera Dâmbovicioara (la dreapta) sau, așa cum am făcut noi, spre Cheile Dâmbovicioarei (la stânga). Un alt peisaj fain, pe care nu-l mai văzusem cam din clasele primare 🙂 .
Recomandări
- Este un traseu pe care îl poți face în 2-3 ore, doar că ni se pare cam pe grabă. Recomandăm o noapte de cazare.
- Adevărul este că am avut ceva emoții legate de starea și dificultatea drumului, însă nu trebuie să te sperie. Pe timp frumos, drumul este practicabil cu orice mașină, chiar și cu garda la sol mai joasă.
- Oprește-te acolo unde găsești locuri de admirat peisajul, făcut fotografii. Sunt vreo 3 locuri OK de staționat, între Șirnea și Ciocanu. Nu de alta, dar odată ce ai trecut e greu de întors mașina.
Cam acesta a fost traseul de o zi cu mașina prin Șirnea și Ciocanu. Intrare din DN73, ieșire în Cheile Dâmbovicioarei (unde nu am mai plătit taxa de intrare). Practic, un traseu pe patru roți complet. Cel mai frumos ni s-a părut pe porțiunea neasfaltată dintre cele două sate montane. La următoarea vizită sperăm să înoptăm pe aici și să facem o drumeție.
Lasă un comentariu mai jos: