La Brașov prin DN1A + planificare traseu de 1 zi

În lipsa unei autostrăzi care să lege Bucureștiul de munte/Brașov (așa cum există autostrada A2 spre mare/Constanța), ne enervăm aproape de fiecare dată cu “celebrul” DN1 via Valea Prahovei. Poate cel mai înjurat Drum Național al României! 😊

Cum mult așteptata autostradă spre munte nu va apărea prea curând (de mai bine de 15 ani se vorbește de ea și cam atât), am testat alternativa prin DN1A via Cheia care are, în principiu, 2 hibe principale (le-am concluzionat ceva mai jos).

Planificare traseu 1 zi: București – Ploiești – (Vălenii de Munte) – Cheia – Săcele – BRAȘOV

Ne-am propus ca destinație finală a zilei orașul Brașov, evitând însă Valea Prahovei, respectiv DN1. Am stabilit și trei opriri principale: salina Slănic Prahova, Mănăstirea Suzana și Mănăstirea Cheia. Am plecat din București în jurul orei 9.00.

Hazardul a făcut ca din Ploiești să o dăm tot pe DN1 😐… ratând indicatorul/drumul spre Vălenii de Munte. Am consultat GPS-ul și am luat-o pe alternativa alternativei! via România rurală: Păulești-Plopeni-Dumbrăvești-Vărbilău-SLĂNIC, ca de acolo să ieșim în DN1A. Un traseu liber, dar cu un drum cu multe gropi și denivelări, peisaje uitate de lume.

Vizita la Salina Slănic Prahova (prima oprire), cea mai mare salină din Europa, se merită per total. Aici găsești un microclimat răcoros și sănătos, cu o temperatură constantă de 12-13 grade C. Intrarea a costat 20 de lei de persoană. Sigur, titulatura ar trebui să însemne parcă mai multă preocupare la situația parcării sau accesul greoi cu (unele) microbuze evident supra-uzate!

La ieșirea din salină ne-a întâmpinat o ploaie torențială de toată frumusețea. De aici am pornit la drum și am intrat pe DN1A via Teișani.

Mănăstirea Suzana (a doua oprire) poate că nu reprezintă un loc așa de must see, însă atmosfera este plăcută, liniștită și respirabilă! 😊

La Mănăstirea Cheia am făcut cea de-a treia oprire, înainte de a porni pe ultima parte a traseului spre Brașov. Este un loc tare frumos, care îți încarcă puțin bateriile.

Parcurgerea Defileului Cheia, care oferă un peisaj natural făinuț, înseamnă un drum ceva mai anevoios la volan.

Și uite așa, după un mini-ocol rural neprevăzut și 3 opriri principale, am ajuns la Brașov via centură în jurul orei 18.00.

Care sunt avantajele?

  • Cu siguranță este o alternativă rutieră mult mai liberă; numai când te gândești că eviți tranzitarea stațiunilor de pe Valea Prahovei… aproape veșnic aglomerate!
  • Peisaje naturale și obiective turistice care merită atenție; Ok, nu este cel mai ofertant traseu, dar nici cel mai anost/plictisitor!

Care sunt dezavantajele?

  • Un traseu mai lung (~180 km, +3 ore), anevoios pe alocuri și cu mult mai multe gropi, denivelări etc. Traseul poate deveni chiar mai lung dacă intervine hazardul și la tine! 😊
  • Nu este pretabil oricărei planificări de călătorie la munte. De exemplu, dacă vrei să ajungi direct în Sinaia/Bușteni/Azuga, cu siguranță nu credem că se merită această alternativă!
  • Nu recomandăm DN1A dacă se anunță ploi torențiale/furtuni etc. Drumurile prezintă destule probleme cu alunecări de teren și inundații.

 

Lasă un comentariu mai jos:

2 thoughts on “La Brașov prin DN1A + planificare traseu de 1 zi”

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.