Drumeție de iarnă la Cabana Ciucaș via Muntele Roșu

Ieeei, prima drumeție din acest an! În cifre: 30.000 de pași, 20 km. Muntele ce ne-a mai salvat în pandemia asta! Totodată, este prima noastră drumeție serioasă pe timp de iarnă, noi fiind mai degrabă munțomani amatori de vară 😊. Uite așa, ne-am echipat cu geci, pantaloni și bocanci pentru sezonul rece. De la Decathlon, după buget.

Trezire la 5:45. Greu, dar totuși e bine că nu plecăm la muncă. La 6:25 pornim spre stațiunea Cheia via DN1A Ploiești – Vălenii de Munte. Drum lejer, mulțumiți că nu suntem pe Prahova Valley. Am făcut o singură oprire, mai mult pentru “benzinarul” familiei. Mașina am lăsat-o la baza drumului care duce spre Cabana Muntele Roșu (asta poți pune pe Waze). Mare noroc am avut, după ce am sosit noi (în jur de 9:20), au ajuns și alții. Așadar “locurile de parcare” s-au ocupat rapid.

Drumul spre Muntele Roșu a fost înzăpezit, pe alocuri cu gheață. Fiind primii sosiți, toți ne întrebau dacă se poate urca cu mașina. Am dat răspunsul salvamontului: “se urcă doar cu mașini 4X4”. Hai mai repede am zis, că în curând tăiem și bilete! Ca “peisaje” pe acest drum, un Vitara urca alene cu spatele, un RAV4 s-a chinuit un pic pe o porțiune (mai să-l împingem, dar ne-a făcut semn șoferul că nu-i nevoie), iar un Duster era încrezător că duce ștafeta sus. Haida, ajungem și noi!

În jurul orei 11:30 eram la Cabana Muntele Roșu (apropo, nu mai este funcțională; găsești doar un butic ambulant cu kurtos și băuturi). Ne-am tras un pic sufletul aici. La ora 12 eram în dreptul indicatorului spre Cabana Ciucaș (marcaj bandă galbenă). Un vânt rece ne-a luat în primire. Începem drumeția prin pădure, iar zăpada muuultă de aici ne-a amintit de copilărie! 😊

Nu am simțit frigul aproape deloc. Pentru asta alege echipament pentru drumeții de iarnă: haine călduroase și respirante, geacă rezistentă la umiditate și vânt, bocanci waterproof cu talpă snow contact. Nu am avut parazăpezi, dar ar fi fost utile. Am pus pe listă.

Ne-a luat vreo 2.5 ore să ajungem la Cabana Ciucaș (pe indicator 1.5-2 ore). Ei și, oricum nea Cornel merge mult mai bine vara. Poate ajungeam mai repede, dar am făcut poze, sesiuni de bulgăreală, iar efectele pandemiei s-au resimțit destul de bine. Mai mult decât atât, odată intrați pe drumul forestier spre Ciucaș (groaznică ideea cu circulația frecventă a vehiculelor 4X4, pentru că poluare cât cuprinde), urcarea ne-a dat de furcă având în vedere starea și înclinația drumului.

Și când credeam că nu mai ajungem, am ajuns! 😊 Sus, pe la 1600 m, iarnă în toată regula, peisaje superbe și multă lume pitită în Cabana Ciucaș. Cum unde? La mese, evident! Am găsit și noi, după ce am așteptat un pic, locuri cât să sorbim dintr-o ciorbă și să băgăm un bulz. Hai, că ne apucă noaptea!

La 16:30 am pornit înapoi. Cerul mai mult noros, dar peticele de albastru ne schimba imediat starea de spirit. Coborârea a fost mai rapidă, dar mai periculoasă din cauza alunecușului. Prin pădure a fost bine, tiptil pe poteca bătătorită. Fix înainte să ajungem la Cabana Muntele Roșu am prins apusul de soare! Ce poate fi mai superb? ❤

A urmat apoi ultima porțiune de coborâre pe drumul forestier, cu ghețuș zdravăn pe alocuri. Hai, doar nu facem vreo figură chiar acum. Ne-a prins și seara din urmă, însă am întâmpinat-o cu niște lanterne frontale. Într-un final, pe la 19, am ajuns înapoi la mașină. Slavă Domnului că am ajuns cu bine! 🙂

Beznă pe serpentinele DN1A, așa că faza lungă ne-a fost de real folos. Traficul a fost lejer până în București via A3 (deh, sâmbătă seara). Noi? Obosiți, dar mulțumiți și zâmbitori după o zi PERFECTĂ pe munte! Fain e că senzația asta de bine ține câteva zile, așa că recomandăm o astfel de experiență!