Trezirea a fost pe la 6 dimineața. Teoretic, abia așteptam, însă frigul ne-a mai tăiat din euforie. Pe drumul DN73, spre Dragoslavele, comuna dâmbovițeană de unde începeam drumeția, ne-am mai revigorat nițel.
Se anunța o zi bună de drumeție, fără precipitații, însă cam friguroasă, după cum deja ne dădeam seama. Toate ca toate, speram să avem parte de zăpadă (și am avut destulă 😀 ), fiindcă tocmai ninsese cu câteva zile în urmă.
Așadar, 0biectivul zilei era să ajungem pe Vf. Vârtoapele. Un vârf care aparține de Munții Leaota și are o altitudine de 1.434 m. Localnicii îl alintă ca fiind o miniatură a Pietrei Craiului, spunându-i și Piatra Dragoslavelor. Într-adevăr, apare ca o piatră imensă în zare, dar nu e de subestimat.
Traseul complet: Dragoslavele (comună) – Piatra Dragoslavelor/Vf. Vârtoapele – Fundul Neagului – Dragoslavele.
De unde începi drumeția. Indicatoare și traseu
Undeva după biserica din comuna Dragoslavele, în sensul spre Rucăr. La un moment dat, într-o curbă pe DN73, vei da peste o uliță la dreapta. Există și un indicator acolo, dar parcă nu e vizibil prea bine din mașină.
Click AICI pentru o vizualizare mai exactă pe Google Maps. Cel mai bine setezi și ca locație de sosire în aplicația de navigație.
Ulița este într-o pantă mică. Ai două variante: lași mașina aici, aproape de șosea, cât mai ferită de trafic sau, cum am făcut noi, am urcat încet până într-o zonă mai largă, unde am putut parca mașina. Mai departe nu se putea decât cu 4×4. Drumul nu este deloc grozav, dar cu atenție se poate parcurge chiar și cu o mașină joasă. Acum mai depinde și de ce urmări a lăsat vremea rece sau circulația cu căruțe și tractoare în ultimul timp.
De aici am pornit spre Valea Luncii, de unde se vede perfect Piatra Dragoslavelor. Este un fel de continuare a uliții, dar în condiții foarte off-road pentru picioarele noastre. Mai exact, erau foarte multe șleauri. În primă fază, indicatoarele de orientare sunt triunghi albastru și punct albastru (la comun).
Cum se termină satul, se continuă drumeția pe o potecă la dreapta (acum doar Triunghi Albastru). Trebuie să fie delimitată de niște garduri de lemn. După câteva minute, urmează o altă potecă la stânga, printr-o pădure de fagi. Se continuă traseul până la versantul cu grohotiș pe care trebuie să îl escaladezi. Zona este alunecoasă, mai ales iarna, iar înclinația nu e accesibilă așa de ușor. Cel mai bine folosește-te și de mâini.
La finalul urcușului te poți bucura de un view fain asupra Văii Dâmboviței și a împrejurimilor. Urmează un traseu relativ ușor pe zona de creastă, unde ar fi și niște grote de piatră utilizate de localnici în Primul Război Mondial (vara probabil sunt mai ușor de depistat). În orice caz, traseul de creastă seamănă mult cu fortificațiile unui cetăți, cu un fel de zid de apărare din stânci.
Ultima porțiune spre vârf se face pe o pantă destul de anevoioasă în condițiile noastre, adică zăpadă și ceva vânt. Crucea este reperul principal, semn că ai ajuns pe Vârful Vârtoapele, la 1.434 m. Panorama montană de aici poate fi cu adevărat superbă, asta dacă nu prinzi ceață-nebulozitate mare. Poți vedea Iezer-Păpușa, Piatra Craiului, Bucegii, Leaota. Ce să vrei mai mult, am zis noi.
Coborâre… tot la vale
Întoarcerea se face prin Șaua Vârtoapele. Este practic o coborâre prin pădure, destul de solicitantă pentru genunchi. La un moment dat, găsești o răscruce de poteci: una duce la Cabana Frasin – acolo unde trebuia să ne întoarcem și noi – (Punct Albastru) via Fundul Neagului și alta spre Cheile Ghimbavului, via Șaua Prislopului – din câte am înțeles este un traseu mediu spre dificil. Fundul Neagului este o poiană care coboară în Valea Luncii, respectiv la marginea satului.
Concluzii și alte sfaturi bine de știut
Ei bine, au fost cca. 17.000 de pași făcuți cu folos, printr-o zăpadă nebătătorită care ne-a adus aminte de copilărie. Tot traseul ăsta ne-a luat cam 5 ore dus-întors, mers destul de lejer aș spune, cu câteva pauze nu foarte lungi. În orice caz, fiind iarnă nu voiam să ne prindă seara, deci obiectivul a fost să fim până în ora 16 la mașină. Ia în calcul următoarele:
- Echipament adecvat. Cel mai important sunt proprietățile antiderapante ale bocancilor. Opțional, pe zăpadă ar fi bune niște parazăpezi și bețe.
- Dacă ești începător pe munte, nu îți recomandăm traseul ăsta pe timp de iarnă.
- Versantul de grohotiș este destul de periculos, așa că ia-l în serios. Mai bine îl urci, decât să-l cobori.
La întoarcere poți trage și la Cabana Frasin, undeva peste drumul principal DN73, la nici 700 m distanță. Acum nu știm, dar cu pandemia asta e posibil să primească doar turiști cazați acolo. În orice caz, arată super drăguț complexul ăsta în natură.
Lasă un comentariu mai jos: