Satul Banpotoc, aflat în județul Hunedoara, a ieșit tot mai mult în evidență odată cu „I Giardini di Zoe” sau, în traducere românească, „Grădinile lui Zoe”. Am aflat de ele acum vreo 2 ani, printr-o postare pe facebook. Am salvat ideea și, în cele din urmă, fiind prin zona Hunedoarei, am zis să vedem ce și cum.
De ce să pui „I Giardini di Zoe” pe listă
- Nu trebuie să fii pasionat de grădini, plante și flori, ci doar să ai curiozitatea de a descoperi un ansamblu natural pavat cu alei și fântâni arteziene. Poți să te odihnești și să admiri grădinile de pe băncuțele special amenajate. Ai și un view drăguț, mai de sus 😀.
- Este un loc autentic italienesc, pentru că în spatele proiectului stă chiar un italian, Giovanni Salvatelli, venit cu afaceri în România. Totul a început din pasiune, prin anul 2003, cu dedicație pentru nepoata lui, Zoe. Italianul, pasionat de grădinărit, locuiește chiar pe acest domeniu, în Villa Vinci.
- Găsești o atmosferă plăcută, care te trimite numaidecât cu gândul la grădinile și dealurile Toscanei. În mare parte plantele sunt produse în România și adaptate mediului de aici. Obiectele ornamentale ar fi fost aduse din Italia și mai apoi restaurate.
Detalii și Recomandări
Dacă ești prin zona Hunedoara – Deva ia în considerare să vizitezi „I Giardini di Zoe”. Îți recomandăm să le vizitezi ori dimineața devreme, pe răcoare, ori undeva la lăsatul serii. Programul de vizitare se schimbă de la o perioadă la alta, așa că cel mai bine verifici pagina de facebook sau site-ul.
Biletul costă 10 Lei și nu este nevoie de rezervare. Ai la dispoziție parcare gratuită. Atenție, la grădini nu găsești restaurant sau cazare. Cel puțin nu acum. Pentru astea te poți orienta către o altă locație faină a satului Banpotoc, Castelul Maria.
Lasă un comentariu mai jos: