Aventuri în Litochoro. Cum am ajuns la porțile lui Zeus!

În ultimele zile de vacanță în Nei Pori am decis să nu plecăm din Olimp până nu ajungem în Litochoro, la porțile lui Zeus! Ne-am interesat pe “Sfântul Google”, dar și la o agenție de turism locală, și cea mai ok variantă pentru noi s-a dovedit a fi un tren spre Orașul lui Zeus.

Gara din Nei Pori este în apropiere de centrul stațiunii, la vreo 15-20 de minute de mers pe jos. Trenul (fix o Săgeată Albastră, însă în condiții mai bune) a fost prompt, iar distanța relativ scurtă… ca o călătorie cu metroul între Piața Unirii și Aurel Vlaicu, în zilele de weekend!

gara-nei-pori

Cum planurile de pe hârtie nu se potrivesc cu cele de pe teren, ne-am trezit lăsați într-o gară pustie și în mijlocul unui câmp! Litochoro se întrezărea, învăluit de ceața dimineții, peste o autostradă zdravănă cu 3-4 benzi pe sens; dincolo de ea, un drum care necesita urcare. Ce mai, am zis că ne întoarcem înapoi. Până și denumirea regiunii în care ne aflăm… PIERIA… ne zicea ceva! 🙂

muntele-olimp-orasul-litochoro

autostrada-in-grecia

indicatoare-rutiere-litochoro

Însă spiritul de aventură nu trebuia să moară așa de ușor! Așadar, am pornit spre pasarela care ne ducea pe partea cealaltă a autostrăzii și am intrat pe drumul ce ducea spre Litochoro, găsind o stație de autobuz pustie. Niște câini cam puși pe harță ne dădeau târcoale. Cum orarul pentru autobuz era de negăsit, nu știam ce să facem. Spiritul kamikaze ne zicea să o luăm pe jos. Am așteptat vreo 20 de minute și când speranța aproape că murise, sosește un autocar de nicăieri!

Slavă lui Zeus (probabil privindu-ne amuzat), în câteva minute ne-a dus în Litochoro, chiar în centru! Să traiești, șefu’!

 

Câte ceva despre Litochoro

Orașul Litochoro, o destinație ideală pentru tot timpul anului, prezintă o arhitectură în stilul specific regiunii istorice Macedonia. Așezarea datează din secolul XIV, are un aer pitoresc și străduțe foarte simpatice. Vei observa mărturii ale vremurilor de altădată, când locuitorii erau recunoscuți pentru activitățile marinărești și prelucrarea textilelor.

Printre cele mai importante activități sunt bineînțeles drumețiile montane, dar poți face canyoning, off-roading sau mountain-biking.

litochoro-centru-oras

zeus-litochoro

Mini-drumeție prin Parcul Național Olimp

Parcul Național Olimp a fost primul parc național din Grecia! (1938), iar munții Olimp sunt declarați rezervație UNESCO a biosferei din 1981!, cu altitudinea maximă de 2.918, în vârful Mytikas!

Am intrat în Parcul Național Olimp și am urmat o potecă pentru aproximativ o jumătate de oră. Nu aveam timp de mai mult și în orice caz traseul necesită echipament și rucsac cu cele necesare pentru astfel de drumeții. Și chiar și așa, încă de la început, peisajul este impunător și frumos, cu un susur permanent de căderi de apă!

panou-olimp-parc

intrare-parc-national-olimp-litochoro

poteca-olimp

drumetie-montana-olimp-litochoro

peisaj-olimp-litochoro

Cum am plecat din Litochoro?

Întoarcerea spre minunata gara am făcut-o pe jos, la vale… Am zis ok, ne-a ajutat Zeus să urcăm cu autobuzul, hai să îi mulțumim coborând pe jos, agale… Bineînțeles că distanța și coborârea în sine ne-a cam înmuiat picioarele, mai ales după o zi de plimbare aproape continuă. Este un peisaj tare fain, coborând spre Marea Egee, în spate lăsând Olimpul, așa că a meritat!

intrare-in-litochoro-grecia

spre-mare-din-litochoro

capre-in-grecia

Do you have “ciorba”?

Am ajuns în Nei Pori flămânzi și obosiți. Era deja seară, așa că am tras la prima tavernă să mâncăm ceva. Era un local cu specific sârbesc și am cerut, bineînțeles, CIORBĂ. Ne-a luat grecul la mici întrebări și a ajuns la o concluzie: you hungry, no? Să ne leșine și mai mult, ne-a oferit un ouzo din partea casei! Yamas! După ciorbă (aveau o zeamă acolo, chiar bună pentru Grecia și de-a dreptul divină pentru nevoia noastră de lichide calde), am mâncat cartofi cu brânză feta, în toate felurile posibile (vezi foto), cu o poftă cum nu a mai văzut taverna aia vreodată!

branza-grecia

 

După ce ne-am potolit foamea, l-am lăsat pe grec cu zâmbetul pe buze și am pornit spre cazare recunoscători pentru încă o zi plină cu momente faine! 😊


 

Lasă un comentariu mai jos:

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.