O zi în Bulgaria: mănăstirea săpată în piatră, perla medievală și un sătuc cochet

Te-ai decis, pur și simplu, să schimbi peisajul pentru câteva ore? Atunci, poate că o excursie la vecinii bulgari ar fi o alternativă potrivită! 😊 Uite trei obiective pe care le poți bifa într-o zi în Bulgaria:

Mănăstirea rupestră Sf. Dimitrie Basarabov

La vreo 80 km de București (ieșire prin vama Giurgiu) găsești o mănăstire săpată în stânci de calcar. Este vorba de mănăstirea Sf. Dimitrie Basarabov – singura mănăstire din țară săpată în piatră și încă locuită, din satul bulgăresc Basarbovo, situată pe valea râului Lom.

Dimitrie Basarabov este singurul sfânt din regiunea Ruse, iar legenda începe cu moaștele găsite în în apele râului Lom din imediata vecinătate. Mănăstirea se pare că ar fi fost întemeiată de familia Basarabilor, proprietar al locului fiind Basarab I, întemeietorul Țării Românești.

În timpul războaielor ruso-turce, rușii au decis să ducă moaștele în țara lor. Moaștele lui Dimitrie Basarabov au trecut prin București în drumul lor spre Rusia și în semn de recunoaștere a sacrificiilor cauzate de războaie au fost dăruite românilor. Dimitrie (Basarabov) cel Nou a devenit Ocrotitorul Bucureștiului, ale cărui moaște se află până în prezent la Patriarhia Română.

manastirea-basarabov-bulgaria

manastirea-sapata-in-piatra-basarabov-bulgaria

Veliko Târnovo. Perla medievală a Bulgariei

Continuăm drumul spre Veliko Târnovo (la vreo 100 de km), un fel de Sighișoara a Bulgariei! Este un oraș medieval foarte simpatic, dominat de o cetate impresionantă. Mai multe informații am scris în articolul de aici. Păstrează un pic de timp și pentru…

panorama-veliko-tarnovo-din-cetate

cetatea-tsarevets

… Arbanassi. Un sătuc de vizitat!

Satul Arbanassi se află la 4 km de Veliko Târnovo. Cu o populație de nici 300 locuitori, este un loc plăcut de relaxare. Găsești multă liniște, te poți plimba în voie pe ulițe, poți întâlni puncte de belvedere faine sau îți poți potoli foamea la o tavernă!

vedere-colina-arbanassi-bulgaria

satul-arbanassi-bulgaria

sursă foto: Plamen Petkov 

Arbanassi (denumirea ar fi de origine albaneză) este așezat pe un platou și îți oferă o panoramă asupra colinei Tsaravets din Veliko Târnovo. Prezintă o arhitectură din piatră și lemn, foarte bine conservată, care amintește de secolele 17-18, adică de Renașterea Bulgară. Este o fostă așezare de meșteșugari și comercianți, agricultori de renume dar și boieri, astăzi fiind un adevărat muzeu în aer liber. Merită!, dar te sfătuim să eviți “modernismele” care au răsărit pe aici în ultima vreme. Chiar nu este locul lor aici!

 

Cu peisaje frumoase întipărite în amintire și pe aparatul foto, cu un gram de odihnă și un pic de energie 😊, te poți întoarce din locul de unde ai plecat! Home, sweet home!


 

Lasă un comentariu mai jos:

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.