Măgura este un sat de munte din comuna brașoveană Moeciu, situat la peste 1000 m altitudine, care face parte din Parcul Național Piatra Craiului. Este o destinație rurală excelentă pentru a evada din jungla urbană, de care, probabil, ești sătul și tu. În plus, te vei bucura de dealuri pitorești, crestele Pietrei Craiului și Munții Bucegi. Perfect!
Cum ajungi cu mașina: DJ 112G Măgura – Zărnești via Fântâna lui Botorog (7 KM)
Cum zicea un localnic din Bran, “Măgura este peste deal”. Ei bine, nu-i chiar așa de simplu, dar DJ 112G poate fi parcurs și cu o mașină joasă, de oraș. Noi am fost pe la sfârșit de noiembrie, după o ninsoare ușoară. Drumul până în orașul Zărnești este evident asfaltat. Urmează apoi un drum forestier lat, însă cu destule denivelări, spre Fântâna lui Botorog (o zonă foarte aglomerată vara). Urcarea în serpentine spre satul Măgura se face, la un moment dat, la stânga (ai indicator), pe un drum care se îngustează, dar cu o suprafață pietruită relativ OK. Se poate parcurge cu atenție și îndemânare, indiferent de mașină, luând în calcul starea vremii și experiența în condus.
Drumul prin satul Măgura este și el pietruit, însă cu diverse gropi. Dacă ai o mașină joasă, mergi cu precauție. Pe drumuri ca astea, la noi e mereu frica cu “baia de ulei”, mai ales că am văzut o porțiune cu pietre mai mari ieșite la suprafață. În general, n-ar trebui să fie probleme. “Strada Principală” din Măgura devine palpitantă, mai ales când vezi că vine o mașină din sens opus. Sunt mici refugii și se găsesc soluții pentru “fluidizarea” traficului. Dincolo de această “stradă”, parcă lucrurile se complică pentru mașinile joase.
Recomandare: mergi încet și dacă sunt alții în spate mai grăbiți sau cu mașini de teren, la primul refugiu lasă-i să treacă și condu în stilul tău.
Din satul Peștera în Măgura (3 KM)
În Măgura se mai poate ajunge și din Peștera (unde se termină asfaltul, la hotel Nobilis), însă, după părerea noastră, nu se poate accesa decât cu un vehicul de teren. De ce? Pentru că sunt șleauri. Drumul este îngust (cât pentru o mașină) și pe alocuri accidentat. Nici vara nu ni se pare o idee bună. Mai degrabă este un drum de drumeție, ATV, mountan-bike etc. Nu știm sigur, dar e foarte posibil să fie drum închis/restricționat în perioada de iarnă.
Unde lași mașina în Măgura
Odată ajunși în Măgura, este musai să găsești un loc unde să lași mașina și să pornești la plimbare.
Dacă ai cazare în sat, atunci lasă mașina la pensiune. Dacă ești doar în vizită, trebuie să găsești un loc pe marginea drumului. Atenție, sunt multe poteci unde mașina nu poate ajunge. Mai bine o lași undeva pe “Principală”, într-un loc în care să nu încurci circulația sau accesul localnicilor.
Ce poți să faci în Măgura
- Te poți plimba pe ulițele satului, bucura de aer și de peisaje.
- Mănâncă preparate din produse locale și vezi cum decurge o zi din viața satului.
- Poți ajunge în satul Peștera (traseu de 1 oră, mers lejer, cu opriri de făcut poze).
- Drumeție la Prăpăstiile Zărneștilor sau la Cabana Curmătura din Piatra Craiului.
- Este o zonă ideală pentru trasee de mountain-bike.
Unde mănânci/dormi în Măgura
Nu ne-am cazat în Măgura, dar am mâncat la restaurantul Samedru, care primește și turiști din exterior, în limita posibilităților. Meniul nu este à la carte, însă sigur găsești ceva bun de mâncat.
Samedru Guesthouse este un complex turistic, în stilul cabanelor din Alpi, cu o priveliște faină asupra satului Măgura. Poate fi o idee de cazare, însă trebuie să rezervi minimum 2 nopți cu opțiuni de masă incluse. Mai multe detalii găsești aici. Accesul auto nu e foarte ușor, în special pe ultima porțiune, mai ales dacă vorbim de ghețuș sau noroi.
În concluzie, se poate ajunge cu o mașină joasă în satul Măgura. Cu atenție și cauciucuri bune. La un moment dat, se vorbea despre o posibilă asfaltare a drumului Godeanu, care face legătura cu Moeciu de Jos. Ar fi cea mai rapidă cale. În acest moment este un drum de țară pe care nu se poate circula în condiții de siguranță.
Măgura este o minune a naturii, fiind unul dintre cele mai pitorești sate montane din România. Nu exagerăm dacă spunem, păstrând proporțiile, că aduce cu peisajele din Alpii Elvețieni. Merită să ajungi până aici! 😊
Tocmai acesta e farmecul Măgurii: sa nu se poată ajunge cu autoturismul. Dacă se asfaltează, adio liniște, adio lipsa aglomerației și adio evadarea in natura. Am fost pe jos cu rucsacul in spate, din Moeciu .Este o cărare .Se ajunge lejer.Am avut cazare la Casa Duicu. Chiar proprietarul ne-a spus că există mare lupta pentru a nu se asfalta drumul.Poate pare ciudat ,dar exista astfel de abordare.Nu vor urbanizare și , deși sunt ceva unități de cazare, se preferă turiștii “nemotorizați”. Ascultand argumentele am înțeles .Destul că Platoul Bucegi a devenit bulevard.
Bună! Da, într-adevăr, și noi am auzit tot felul de abordări cu privire la apariția unui drum asfaltat în zonă, care ar declanșa apariția turismul de masă. Părerile sunt împărțite, interese sunt la mijloc. Ne plac și nouă drumețiile, așa cum ai făcut tu, dar acum suntem cu bebe la bord. Toate cele bune! 🙂