La pas prin Bruxelles

Înainte de Bruxelles

Îți spunem sincer, ne gândeam la Bruxelles ca la un oraș simandicos, foarte scump și cu multe măsuri de precauție sau cine știe ce interdicții dubioase. Ei bine…

În Bruxelles – Heart of Europe

Ajunși la fața locului, ni s-a arătat ca un oraș foarte cosmopolit și cu multe surprize! La unele chiar nu ne așteptam!

Din start, nu ne-a plăcut aglomerația din centru. Era puhoi de oameni, efectiv. Combinat cu o zi călduroasă, îți va creea un disconfort destul de accentuat. Sunt locuri în oraș unde nasul este supus unor mirosuri (pipi, iarbă “verde” – you got it), iar în unele zone am rămas uimiți de starea proastă a clădirilor, trotuarelor sau mizeria de pe străzi. Nu vrem să exagerăm în vreun fel, dar, vâzând astea, ne-a mai venit inima la loc gândindu-ne la starea bulevardului Magheru, de exemplu. Bruxelles este un oraș cu de toate, cu multe nații și tot atâtea stiluri de comportament. De la cupluri și familii liniștite, la tineri energici sau grupuri mai dubioase – toată lumea își vede de treaba ei.

Bruxelles este orașul cu cei mai mulți cetățeni străini din Europa, nu mai puțin de 180 naționalități!

Ne-a plăcut frumusețea clădirilor – protejate UNESCO – din Centrul Istoric, mai ales cele din Piața Centrală/Grote Markt – mai puțin “explozia” aurului de pe fațade. La nivelul întregului oraș belgian arhitectura jonglează între nou și vechi, între modernism, medieval, art nouveau și gotic. Stilul parizian este la locul lui. Întâlnești clădiri și monumente foarte faine (cum ar fi clădirea Old England sau Arcul de Triumf), dar și peisaje urbane pe lângă care treci nepăsător.

piata mare din bruxelles
Piața Mare din Bruxelles
primaria din bruxelles
Primăria din Bruxelles

Saint Jacques-sur-Coudenberg
Biserica Saint Jacques-sur-Coudenberg
Cladirea Operei din Bruxelles
Clădirea Operei din Bruxelles
Cathedrale des Saints du Michel et Gudule
Cathedrale des Saints du Michel et Gudule
Cathedrale des Saints du Michel et Gudule
Cathedrale des Saints du Michel et Gudule – la interior

Muzeul instrumentelor muzicale - Old England
Muzeul instrumentelor muzicale – Old England
Jardin du Mont des Arts
Jardin du Mont des Arts

Să ne spunem părerea și despre Manneken Pis. Este un obiectiv turistic overrated. Dacă pentru belgieni copilul care face pipi are însemnătatea salvării fostei cetății medievale de la un incendiu devastator (conform unei legende), pentru turiști e loc de caterincă, instagrame, story-uri etc. Iar dacă vin și niște lăutari în zonă, atmosfera e ca la o nuntă-n Ferentari. Asta NU ne-a plăcut deloc! În plus, unde e îngrămădeală, sunt și cerșetori. Și, da, ăsta micu’ are propria garderobă, în funcție de evenimente! Nouă ni se pare cam stupid ca Manneken Pis să fie cel mai căutat/fotografiat obiectiv turistic din Bruxelles! ☹ Originalul îl poți descoperi la Muzeul Orașului din Piața Centrală/Grote Market.

La Manneken Pis
La Manneken Pis

A, să nu uităm, Manneken Pis formează un trio împreună cu Jeanneke Pis (fetița) și Het Zinneke (câinele).

Nu rata Cartierul European unde sunt amplasate Instituțiile Europene (Parlamentul, Comisia Europeană), pentru că sunt esența acestui oraș foarte important la nivel politic și administrativ în funcționarea Uniunii Europene. Nu trebuie să te pasioneze subiectul, dar credem că e păcat să ajungi la Bruxelles și să nu vezi măcar la exterior despre ce e vorba pe aici. După aceea poți face o plimbare prin parcul Leopold.

statia europa bruxelles
De aici se dă ora exactă în politica europeană!

Legat de parcurile din Bruxelles, nu au nimic special, însă ne-a plăcut fapul că lumea se așază direct pe iarbă, la un picnic, la plajă, la somn etc.

casa istoriei europene
Casa Istoriei Europene

Dacă vei auzi un saxofonist pe străzile orașului, să știi că saxofonul a fost inventat în Belgia!

Atomul (Atomium), amplasat la marginea orașului, este o experiență faină. Merită, însă are și minusuri: nu sunt condiții prea bune pentru fotografii (geamuri cu reflexii/claritate mediocră), cu toate că priveliștea e frumoasă; spațiul de “promenadă” este foarte limitat, mai ales că în weekend-uri găsești și foarte mulți vizitatori; ni s-a părut interesant faptul că o sferă îi este dedicată lui Lola Bobescu, respectiv contribuției sale pentru muzica belgiană!

mini europa din atom
Mini Europa – vedere din Atom

Apropo, poza pe care o faci la urcare este prelucrată și o poți achiziționa la coborâre sub formă de magnet, breloc, fotografie simplă (nu ești obligat, dar te tentează), ni se pare prea scumpă ca să merite banii (5 Euro/obiect).

Alte atracții turistice care pot fi interesante: Mini Europa (noi l-am văzut de sus, din Atom 😊), Galeria comercială Saint Hubert (una dintre cele mai vechi galerii comerciale, plină de branduri de lux), Palatul Regal (foto mai jos), Covorul de Flori din Piața Centrală (din 2 în 2 ani, a fost în 2018, deci acum îl vei putea vedea în 2020!)

palatul regal bruxelles
Palatul Regal

Pentru iubitorii de bere, ciocolată sau waffles, orașul ăsta este fabulos! 😊 Le găsești ca farmaciile la noi. Jupiler, Duvel, Delirium, Kwak, Godiva, Leonidas, Galler, Neuhaus, cu fructe, cu ciocolată, cu topping de ce vrei tu! În această privință, Bruxelles este divin!

leffe si delirium
Leffe Royale vs. Delirium Red
Godiva
Godiva 🙂

Sunt două tipuri de waffles: Brussels Waffle (cele dreptunghiulare) și Liege Waffle (formă neregulată, cu un aluat mai dulce).

În Belgia găsești sute de sortimente de bere bună! În plus, cam fiecare bere are propriul său pahar personalizat!

Inventatorul pralinelor belgiene este ciocolatierul de origine elvețiană Jean Neuhaus!

La capitolul mâncare nu am fost neapărat impresionați. S-ar putea să ne-o luăm, dar așa am simțit noi treaba. La fast-food găsești multe chestii nesănătoase (cartofi – un fel de simbol național, sandvișuri cu toate sosurile și combinațiile posibile – caută “Mitraillete”), dar tentante! Au succes mai ales în jurul prânzului, când nu vrei să pierzi timpul pe la restaurante. Seara te poți da la o varză de bruxelles “ca la mama acasă”, midii (dacă ești fan/ă) sau pește, însă găsești și preparate din carne.

Fritland
Fritland
Mitraillete
Mitraillete (de la Fritland)

 

După Bruxelles

În concluzie, în ciuda așteptărilor noastre dinaintea plecării, Bruxelles a fost un oraș fără mari pretenții. Din contră, pare un oraș primitor pentru oricine dorește să îl cunoască. Prețurile sunt undeva echilibrate spre măricele (dar nu face conversia și nu te raporta la salariile din România), iar măsurile de securitate nu sunt chiar așa drastice.

 

Alege Bruxelles pentru ciocolată, waffles și bere, iar dacă ești pasionat/ă de politică este fără îndoială o alegere ideală pentru a cunoaște îndeaproape fenomenul. Credem că vara este insuportabil să te plimbi prin Bruxelles (noi am prins zile călduroase în aprilie), iar în zilele cu evenimente de anvergură orașul devine neîncăpător.

 

Alte recomandări:

  • rezervă cel puțin 2 zile întregi pentru Bruxelles
  • nu pleca la Bruxelles când sunt congrese, summit-uri, evenimente mari (se va observa și în costul biletelor de avion)
  • având un transport în comun bun, te poți caza în locuri mai îndepărtate de haosul turistic; noi am stat aici

Transportul (indiferent că e avion, tren, autobuz) este foarte bine dezvoltat, cu una dintre cele mai mici rate de întârziere din Europa!


 

Lasă un comentariu mai jos:

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.