#1 Circuit România cu mașina: de la Dunăre la Transfăgărășan | 6 zile – 1400 km

De la o plimbare pe Dunăre, la câteva atracții ale Banatului Montan, de la ținutul pitoresc al Țării Hațegului, la spectacolul oferit de traseul rutier de pe Transfăgărășan. Asta a însemnat 1400 km în 6 zile. Îți prezentăm itinerariul nostru cu detalii și recomandări pe fiecare zi.

ZIUA 1: Un drum lung până la Dunăre via Drobeta Turnu-Severin

Este lung drumul până la Dunăre, acolo unde își începe călătoria prin țara noastră, dar e un sentiment minunat să o privești în toată frumusețea ei. Din București am plecat la ora 8. În jurul orei 15 eram în Drobeta Turnu-Severin, după vreo 6 ore de condus cu 2-3 pauze.

Ce să vizitezi în Drobeta Turnu-Severin?

Muzeul Porțile de Fier cu castrul roman, piciorul Podului lui Traian (în 2020 era în restaurare), amfiteatru și băile romane. E o plimbare faină în aer liber, într-un sit arheologic valoros care, de la ultima noastră vizită (2009), a fost modernizat. Arată chiar bine locul acum. Dacă timpul îți permite, poți vizita muzeul și oceanariul.

Cetatea Medievală a Severinului deși restaurată, parcă are un aer mult prea modern. Nu știm, dar nu ne-a emoționat cu nimic. Poate din cauza pavajului ales. Se poate admira și Dunărea, fără să ai o priveliște deosebită. Fă-i o vizită și vezi cum ți se pare.

Castelul de Apă a fost de departe cea mai surprinzătoare experiență. La ultimul etaj, te poți bucura de o priveliște faină asupra orașului de la malul Dunării. În plus, există o expoziție interactivă, cu ajutorul unei aplicații mobile (Artivive), despre insula Ada Kaleh. Este tare interesantă și ar fi bine să nu o ratezi dacă ajungi în Drobeta.

Bine de știut:

  • Segmentul de drum Slatina – Balș ne-a întârziat cel mai mult, deoarece se lucra.
  • Un timp decent pentru vizitarea atracțiilor din Drobeta ar fi de vreo 3 ore.
  • Parcare Drobeta Turnu-Severin: bulevardul Carol – pe lângă parcul Rozelor.
  • Drumul dintre Drobeta Turnu-Severin și Orșova este un drum bun și spectaculos. Din păcate, nu prea ai unde să tragi pe dreapta pe sensul spre Orșova.
  • Ne-am cazat în Orșova, la Casa Raul – nu o recomandăm decât în lipsă de alte opțiuni.

ZIUA 2: Sus la Sf. Ana, plimbare pe Dunăre și întâlnire cu Hercules

Plimbarea pe Dunăre am rezervat-o încă de la București. Trebuia să ne ocupăm timpul până la programare, așadar pe la 12 am ajuns la Mănăstirea Sf. Ana din Orșova. Se află situată pe Dealul Moșului, cam la 300 m altitudine. O mănăstire cu o vedere foarte drăguță asupra cursului Dunării. Am găsit aici o curte interioară plină cu tot felul de flori. Există chiar și un bananier, semn că ești într-o regiune cu influențe mediteraneene.

Bine de știut: accesul se face pe un drum din dale de beton. Nu e grozav, dar se parcurge cu orice mașină. Din când în când te mai poți întâlni și cu un autocar. Parcare disponibilă în mod gratuit.

Plimbare cu șalupa pe Dunăre

O plimbare pe Dunăre cu șalupa este de neratat! Vrem să te convingi singur de asta. Am ales șalupă pentru că ne-am plimbat la un moment dat și cu nava Dierna. Senzații complet diferite. Ne-a plăcut mai mult cu șalupa. Noi am optat pentru “traseul lung”, cu cele mai importante atracții “de pe apă” ale Dunării: Tabula Traiana, Chipul lui Decebal, Mănăstirea Mraconia, Grota Veterani și Peștera Ponicova, respectiv Cazanele Mici și Cazanele Mari.

Bine de știut:

  • Plimbarea pe Dunăre am făcut-o cu Croaziere Decebalus. Durată traseu: 1h30m. Cost: 50 Lei/persoană. Îi recomandăm, au fost serioși, ghidajul foarte bun.
  • Mașina o poți parca gratuit pe bulevardul 1 Decembrie, undeva de-a lungul parcului public din Orșova.

Alte activități în zonă:

  • drumeție pe Ciucarul Mare (Parcul Natural Porțile de Fier), pentru o priveliște deosebită asupra defileului Dunării. Ajungi la vreo 300 m altitudine, fiind un munte să îi zicem mai “tocit”. Noi spunem că priveliștea e chiar WOW! Este un traseu cam de 2 ore dus-întors, cu pauze și timp pentru fotografii. Nu este dificil, dar neapărat să ai încălțări adecvate și o ținută confortabilă. Nu te panica în legătură cu prezența viperelor cu corn. Urmează doar potecile marcate.

Hai până la Hercules!

Cum ne-am încadrat bine în timp cu plimbarea pe Dunăre, în jurul orei 15 am plecat spre stațiunea Băile Herculane. În ciuda multor probleme pe care stațiunea le are (dacă tot vorbim de asta, susține și tu Herculane Project), te încarci cu energie. Aerul natural de aici este divin! În Herculane ai o misiune: să-ți imaginezi vremurile glorioase ale stațiunii. Nu-i greu să faci asta. Parcurge centrul vechi, oprește-te la Băile Neptun, fă o poză cu Hercules și ia-o agale spre Hotel Roman.

Bine de știut:

  • Parcare pe marginea trotuarului (undeva la intrare în stațiune, pe strada Castanilor).
  • Poți mânca bine la restaurantul hotelului Versay.

Alte activități în zonă:

  • multe drumeții. De exemplu, o drumeție spre Grota Haiducilor – care începe chiar din apropierea Hotelului Roman. Mai multe trasee aici.

ZIUA 3: Aventuri la mori de apă, cascada Bigăr și un pic de istorie

Am vrut să începem ziua cu o experiență aparte, așa că am ajuns la morile de apă de la Rudăria – Eftimie Murgu. Câteva mori, înșiruite de-a lungul Cheilor Rudăriei, chiar mai funcționează pentru a face mălai și făină. Așadar, este fain să vezi demonstrații live, iar localnicii sunt dornici să-ți povestească lucruri. Noi nu am reușit să ajungem chiar pe la toate morile (sunt vreo 22), pentru că ne așteaptau și alte atracții ale Banatului Montan.

Bine de știut:

  • Morile se vizitează gratuit. Dacă vrei să susții economia locală, poți cumpăra produse locale. Și musai să mănânci gogoși!😊
  • Drumul care duce spre satul Eftimie Murgu a fost foarte prost, poate tu ai noroc să-l găsești asfaltat.
  • Parcare cu plată (10 Lei/zi), într-o curte privată neamenajată.

Pe la ora 14 am ajuns la cascada Bigăr. Face parte din topul celor mai frumoase cascade din lume. Sau făcea, pentru că, din păcate, o parte din ea s-a prăbușit în iunie 2021 😐 (știre). Te încurajăm să nu o ocolești, chiar și așa. Suntem siguri că natura va crea în timp o cascadă poate mai frumoasă. Bigăr își merita laudele, nu zicem nu, cu mențiunea că multe dintre fotografiile de pe net erau exagerat de fotoșopate. Am făcut cale întoarsă undeva pe la Lacul Miniș.

Bine de știut:

  • Drumul se aglomerează în apropiere de cascadă pentru că sunt mașini parcate aiurea pe margine. În plus, nu există un trotuar amenajat pentru vizitatori.
  • Nu există taxă de vizitare pentru cascadă. Pentru a intra în rezervație (peste pod) trebuie să achiți un bilet de 5 Lei.
  • Există parcare amenajată cu plată (parcă 10 Lei). Mult sau puțin, nu lăsa mașina pe marginea drumului.

Am descoperit orașul lui Traian

La Sarmizegetusa Ulpia Traiana am ajuns undeva pe la ora 18. Este orașul-cetate construit de împăratul Traian, capitala provinciei romane Dacia. Nu există ghidaj pentru vizitele ad-hoc, dar sunt câteva panouri informative printre ruinele de aici. Chiar dacă e un loc ridicat de romani și multă lume preferă să vadă mai mult Sarmizegetusa Regia (Orăștie), ia în considerare și vizitarea acestui sit arheologic pentru o perspectivă istorică cât mai completă.

Bine de știut:

  • Timp de vizitare: minim 1 oră.
  • Parcare gratuită.

Apus de soare la poalele munților Retezat

Nu în ultimul rând, undeva la apusul soarelui, am ajuns și la Biserica Densuș. Drumul rural, surprinzător de bun, parcă merită fiecare strop de energie pe care îl mai ai. Deși am găsit lăcașul închis (program vizite la interior 9-17 zilnic), ne-am bucurat să vedem una dintre cele mai vechi arhitecturi bisericești din România. Biserica este din piatră, arată interesant și, da, merită să te abați un pic de la drum.

Bine de știut:

  • Parcare în fața bisericii, în limita spațiului.
  • În Hațeg ne-am cazat la Casa Anca, pe care o recomandăm cu drag.

ZIUA 4: Natură și zimbrii, Castelul Corvinilor și popas la Prislop

Am căutat să ne începem ziua printr-o plimbare ușoară în natură. Astfel, în jurul orei 11 am ajuns la Rezervația de Zimbri din Hațeg. Legat de zimbrii de aici, ni s-au părut că sunt îngrijiți. Întregul areal este aerisit și înconjurat de pădure. O experiență plăcută pe care o recomandăm dacă ești în apropiere de orașul Hațeg.

Bine de știut:

  • Nu “tăia” drumul spre rezervație, este “linie continuă” și mai stă poliția acolo. Poți să întorci în siguranță undeva mai sus.
  • Parcarea este gratuită, dar nu sunt multe locuri. Ia în calcul că drumul forestier devine aglomerat în zilele de weekend.

Mândria orașului Hunedoara

Ne-am dorit foarte mult să ajungem la Castelul Corvinilor (sau Castelul Huniazilor). Este fosta proprietate a lui Iancu de Hunedoara, astăzi unul dintre cele mai frumoase castele din Europa. Citisem că majoritatea încăperilor din castel sunt cam golașe, dar nu ni s-a părut chiar așa. Nu e mobilat ca Peleșul, dar interiorul și exteriorul impresionează prin detalii arhitecturale unice în România. Ne-a durut gâtul, ne-am uitam în toate părțile pentru a suprinde cât mai multe lucruri. Încă sunt multe surprize pe care arheologii le mai descoperă din când în când aici. Dacă nu ai văzut până acum acest castel, să o faci curând.

Bine de știut:

  • În weekend este foarte aglomerat, indiferent de oră. Partea mișto e că îl găsești deschis chiar și lunea, dar după 12.
  • Timp de vizitare: minim 2 ore. Te vor atrage multe detalii interesante, ar fi păcat să fii pe fugă.
  • Parcare cu plată, undeva în apropierea castelului.

Și fiindcă în grupul nostru de călătorie i-am avut și pe părinți 😊, am făcut în așa fel încât să ajungem la Mănăstirea Prislop. Aici găsești mormântul lui Arsenie Boca. Au fost curioși să vedem ce și cum, doar că am găsit prea multă agitație. Preferăm mănăstiri mai retrase, mai liniștite.

Bine de știut:

  • Drumul județean 687A este tare pitoresc pe alocuri, dar cu gropi și lipsă marcaje.
  • Am găsit o aglomerație de nedescris, așa că parcarea la mănăstirea Prislop a fost undeva mai departe, pe marginea drumului.
  • În orașul Hațeg nu îți recomandăm să mănânci la Parc Caffe. Au fost neserioși cu rezervarea, timp enorm de așteptare (ne-a prins 10 noaptea). În plus, ne-au poftit la o terasă stil bodegă ieftină pe motiv că terasa principală era ocupată.

Alte activități în zonă:

  • în Țara Hațegului ar fi mai o experiență aparte. Poți să vizitezi GeoParcul Dinozaurilor. Sunt foarte multe trasee tematice, cel mai scurt este de câteva ore/1 zi. Ar fi interesant și pentru copii.

ZIUA 5: Plimbare prin Toscana, Castelul de Lut și la pescuit de păstravi  

În penultima zi de hoinăreală prin țară am zis să ajungem în Toscana. Toscana de România 😊. Și uite așa în jurul orei 10:30 ne aflam într-o frumoasă grădină toscană, la Giardini di Zoe. O atracție naturală într-un areal nu foarte mare, dar foarte bine îngrijit. O experiență pe care ți-o propunem să o încerci. Pentru plimbare în aer liber și poate idei pentru grădina de acasă.

Bine de știut: biletul de intrare este 10 Lei, iar parcarea este gratuită. Vara recomandăm să o vizitezi cât mai de dimineață (pe răcoare) sau mai spre seară.

Alte activități în zonă:

  • drumul spre Giardini di Zoe trece prin orașul Simeria. Vrei un sfat pe care nu o să-l regreți? Fă o plimbare prin parcul dendrologic Simeria. Este poate cel mai frumos din țară. Dacă ai timp, nu rata acest parc minunat!

Pe Valea Zânelor: un pic de magie și multă aglomerație

Itinerariul a continuat cu vizitarea Castelului de Lut, amplasat într-un loc magic, pe Valea Zânelor. Am fost curioși de acest obiectiv din Țara Făgărașului, luând în calcul faptul că se tot aud zvonuri că va deveni hotel și se va închide publicului. Locul e simpatic, dar parcă prea comercial. În orice caz, marketingul funcționează, interesant și conceptul castelului. Ne-am răcorit nițel în râul Porumbacu și am lăsat zânele în pace într-un nor de praf de la puhoiul de mașini.

Bine de știut:

  • DJ105J este un drum tare pitoresc, de tras pe dreapta acolo unde poți (la un moment dat e un viraj la stânga, în dreapta fiind un fel de poieniță lângă un început de pădure).
  • Biletul de intrare costă 5 Lei. Credem că este de evitat în zilele de weekend.
  • Parcare gratuită.

Ultima oprire a zilei am făcut-o la Păstrăvăria Albota. Nu știam că aici este un complex turistic așa de mare, situat la poalele Făgărașului. Chiar ne-am întoarce pe aici. Sunt câteva activități pe care le poți face (teren de sport, echitație, ciclism, drumeții, pescuit etc.), asta dacă nu vrei un relax total la piscină sau SPA. Nu pleca fără să încerci hidroterapia cu apă rece! 😊 Desigur, poate ar fi bine să pleci și cu câțiva păstrăvi pentru masa de seară.

Bine de știut:

  • Poți să-ți pescuiești singur păstrăvii din bazine, dar ni se pare cam bătaie de joc.
  • Multe locuri de parcare, unele pentru cei cazați aici, unele gratuite pentru publicul larg.
  • În Țara Făgărașului ne-am cazat la Casa Raul. Ne-a plăcut că a avut teren de fotbal.

ZIUA 6: Transfăgărășan, cel mai frumos drum montan din țară!  

În ultima zi am decis, în timp ce sorbeam din cafele, să parcurgem Transfăgărășanul. Vremea se anunța frumoasă. Cum să zicem… am uitat practic că ne întoarcem acasă, la ce emoții și peisaje ne așteptau. A fost pentru prima dată când am parcurs pe de-a-ntregul cel mai frumos drum montan din țară. Poate îl mai facem o dată în viața asta, dar în sens invers 😀. Încă din satul Cârțișoara orizonturile ni se arătau mi-nu-na-te. Ce mai, o decizie pe care nu ai cum să o regreți!

Alte activități în zonă:

  • la Cârțișoara mai poți opri la muzeul Badea Cârțan.

Prima oprire: Cabana Bâlea Cascadă. Sunetul cascadei te acompaniază încă de când te dai jos din mașină. Aici găsești telecabina care te duce la Bâlea Lac. Nu am făcut drumeția spre cascadă (dar o poți face tu dacă vrei), însă am mers un pic până la marginea pădurii.

Bine de știut: Parcare pe marginea drumului. Nu uita de frâna de mână.

WOW, ce drum prin Munții Făgăraș avem!

A două oprire: Bâlea Lac. Cea mai spectaculoasă porțiune a Transfăgărașanului este cea de la Bâlea Cascadă la Bâlea Lac. Fie că ești șofer sau pasager, experiența este unică și trebuie trăită măcar o dată-n viață. La Bâlea Lac am stat ceva mai mult. Cum altfel? Nu ești în fiecare zi la 2000 m, printre cei mai înalți munți ai țării.

Bine de știut: Parcare amenajată cu plată.

Ultima oprire: Cetatea Poenari. Nu am urcat cele 1480 de trepte (am făcut-o cândva), ci să mâncăm la restaurantul “La Cetate”. Dacă vrei să vizitezi cetatea Poenari, verifică dacă o găsești deschisă. Se tot vorbește de prezența urșilor pe aici. Cândva s-a luat în calcul și o posibilă închidere pentru restaurare.

Bine de știut: Parcare vizavi de restaurant. Mâncare bunicică, liniște pe la ora 16.

Impresii și concluzii de final:

  • Am calculat distanțe realiste între obiective, pentru a fi de fiecare suficient timp pentru vizitare. Nu ne place deloc să fim pe fugă, dar știm că este important să te ții de un program turistic, chiar și cu cei dragi.
  • Nu am pus toate prețurile, pentru că oricum ele se pot schimba ușor și cel mai bine vezi tu ce și cum.
  • Weekend-urile sunt enervante din cauza aglomerației de pe șosele și obiective. Prin urmare, îți trebuie un pic de calm.
  • Unde să mănânci poate fi o problemă atunci când ești într-un grup mai mare, dar până la urmă ne-am descurcat onorabil. Micul dejun și masa de seară contează cel mai mult în astfel de plecări.
  • Am dat peste drumuri proaste, dar dincolo de situația lor sunt frumuseți pe care merită să le vezi. Sunt și drumuri bune, sunt și destule drumuri pitorești.
  • Cel mai important este să îți faci rezervări de cazare cât mai din timp, mai ales în zonele atractive. Zona Dunării-Orșova devine rapid sold out în perioada de vară. Sunt puține cazări bune și decente ca preț. Până și cazările modeste au prețuri cam exagerat de mari. Am simțit-o pe pielea noastră.

Circuitul l-am pus în practică în august 2020. România e frumoasă, în caz că ai uitat 🙂.


Abonează-te la Newsletter

Prin abonare îți exprimi acordul pentru utilizarea datelor personale. Vom utiliza aceste date pentru a îți transmite articole și știri faine.

Lasă un comentariu mai jos:

1 thought on “#1 Circuit România cu mașina: de la Dunăre la Transfăgărășan | 6 zile – 1400 km”

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.