La joacă în Miniatur Wunderland!

Ce este Miniatur Wunderland?

Este un muzeu constând în cel mai extins sistem de cale ferată în miniatură din lume, alături de un aeroport în miniatură și machete ale mai multor orașe de pe glob, fiind votat printre cele mai populare atracții turistice din Germania.

miniatur-wunderland-din-hamburg

Muzeul este structurat pe etaje și secțiuni. Exponatele propriu-zise încep de la etajul 3, unde te așteaptă secțiunile Italia, Elveția și Veneția, iar la etajul 4 te trezești în Scandinavia, Bavaria, Austria și minunatul aeroport miniatural (și fictiv) Knuffingen, unde traficul aerian este în toi 🙂 . Tot aici găsești și o versiune miniaturală a Hamburgului.

Cum ajungi acolo?

Miniatur Wunderland se află în Speicherstadt, cartierul de depozite din centrul Hamburgului, declarat patrimoniu Unesco. Îl găsești în una dintre clădirile neo-gotice din cărămidă roșie ce datează de la sfârșitul sec. al XIX-lea. Poți ajunge aici cu transportul în comun (metrou/autobuz), cu bicla sau luând orașul la pas. Chiar în fața muzeului oprește autobuzul 6, iar stația se numește Baumwall.

Bilete

Noi am luat biletele la fața locului (15 Euro) și, cu toate că era o coadă destul de mare, s-a înaintat rapid și toate ghișeele (destule) erau funcționale. Totuși, dacă vrei să eviți cozile, poți achiziționa online. Tot aici găsești și programul pe zile.

Muzeu interactiv 🙂

Dacă ajungi în dreptul unei machete și vezi un buton verde, nu te abține. Apaaaasă-l! Acesta va declanșa o anumită activitate în macheta respectivă, așa că fii cu ochii în patru. Dacă butonul este roșu, înseamnă că activitatea este în desfășurare, trebuie doar să aștepți să se facă verde.

Durata vizitei

N-am mai fi plecat! Rezervă cel puțin 3 ore acestei atracții, dacă nu mai bine. Îți spunem sincer că te va fura peisajul. Toalete sunt la fiecare etaj, nu trebuie să îți faci griji pentru asta, iar la etajul doi este și un restaurant (imitând cușetele unui tren), în caz de foame. La final, fă-ți de cap și în magazinul muzeului.

Verdict

Recomandăm Miniatur Wunderland fără să stăm pe gânduri, iar pozele de mai sus credem noi că vorbesc de la sine. Merită vizitat dacă ajungi în Hamburg!


Mai multe informații, impresii și recomandări despre Hamburg găsești AICI!


Lasă un comentariu mai jos:

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.