De brandul hotelier Sheraton auzisem lucruri interesante. Ne-a lăsat mereu impresia de eleganță, numai din simpla pronunție a numelui. Am google-it după multe imagini, am citit despre conceptele lor și, între timp, ne-am și trezit cu unul în zona Dorobanți a Bucureștiului. Așa am reușit să-l și vedem un pic! 😊 Însă până la divine sleeping experience, mai așteptăm…
Sheraton în timp
- 1937 – primul hotel deschis în Springfield, USA. Fondatori: Ernest Henderson și Robert Moore;
- 1958 – primul sistem automat de rezervari: Reservatron;
- 1965 – existau deja 100 de unități hoteliere sub brandul Sheraton;
- 1985 – primul lanț hotelier internațional care operează un hotel în China;
- 1998 – achiziționat de către americanii de la Starwood – una dintre cele mai mari companii hoteliere la momentul respectiv. Sheraton devenea cel mai mare brand al grupului Starwood;
- 2006 – parteneriat cu Microsoft pentru realizarea unui hub de conectivitate hotelieră pentru sesiunile de work & fun a clienților săi (Link@Sheraton);
- 2016 – devine parte din cea mai mare companie hotelieră din lume, Marriott Int. achiziționând Starwood și brandurile aferente.
Interesting facts
- se pare că numele Sheraton deja exista, nefiind vreo invenție a celor doi co-fondatori. La momentul achiziției unui hotel cu numele de Sheraton, aceștia ar fi vrut să schimbe frontispiciul cu această denumire, dar toate lucrările ar fi fost mult prea scumpe… Așa că au ales păstrarea acestui nume și asocierea cu restul unităților hoteliere din portofoliu.
- brandul se regăsește pe fiecare continent al planetei, cu o singură excepție: Antarctica. Cele mai multe unități se regăsesc în America de Nord. Per total, sunt peste 500 de hoteluri Sheraton în întreaga lume.
De la Dorobanți… la Sheraton
După cum probabil știi, brandul Sheraton este prezent și în țara noastră (deocamdată un singur hotel), din toamna lui 2015. Este, de fapt, fostul hotel Howard Johnson 4* – Grand Plaza (achiziție tip franciză/afiliere), care a suferit o rebrănduire, respectiv reclasificare la 5 stele. În trecut, aici era celebrul Hotel Dorobanți.
3 concepte promovate:
- Sweet Sleeper Bed, pentru relaxare instantă și odihnă pe măsură. De aici conceptul Sheraton de divine sleeping experience, pe care am vrea să-l experimentăm și noi! 🙂
- Link@Sheraton Lounge, hub de conectivitate hi-tech în colaborare cu Microsoft (socializare, entertainment, business etc.)
- Starwood Preffered Guest (SPG), unul dintre cele mai ample programe de loialitate pentru clienți la nivel mondial
5 impresii de la Hotel Sheraton București
După cum spuneam la început, am văzut un pic din esența unui concept Sheraton la noi, în București:
- Recepția foarte profi; fiecare angajat părea să știe ce are de făcut.
- Atmosfera din lounge elegantă, dar friendly în același timp.
- Camera standard este un pic cam mică, însă atent amenajată. Patul, deși l-am văzut parcă prea înalt, e de-a dreptul divin. Adică, super confortabil!
- Calitatea materialelor și finisajelor în cameră. Suntem siguri că și serviciile oferite sunt pe măsură.
- Holurile parcă nu au suferit o mare transformare (adică sunt cam old-school), însă mochetele dau destulă culoare.
O idee despre cum arată o cameră standard și facilitățile acesteia direct de la sursă: Sheraton București
Lasă un comentariu mai jos: