Back to school. Am fost la prima școală românească!

Sunt vreo 12 ani de când am terminat liceul și vreo 7 ani de la ultimele cursuri din facultate, dar iată că ne-am reîntors la școală! 😊 Nu la orice școală, ci la prima școală românească (deschisă în 1495, cu primele cursuri în 1583) pe care o găsești în Brașov, cartierul Șchei, în interiorul curții Bisericii Sf. Nicolae. Așa-i că poate ai auzit de ea, în nenumăratele treceri prin Brașov, dar nu ai reușit să o vizitezi?

De ce să vizitezi prima școală românească?

  1. Aici s-au tipărit primele cărți (bisericești și de “învățătură”) în limba română. Diaconul Coresi a fost cel care a dat drumul tiparniței, care de altfel îi poartă numele. Vei avea parte și de o mică demonstrație. Poate nu ne dăm seama, dar a fost un fenomen fundamental pentru istoria noastră.
  2. Stai în sala de clasă Anton Pann, cu băncile originale din timpul în care acesta a învățat aici. Este probabil cel mai frumos moment al ghidajului, în care se intonează și câteva versuri din imnul național. Nu lipsesc câteva detalii picante referitoare la acesta.
  3. Poți vedea hrisoave domnești, cărți vechi (Biblia de la București, Psaltirea, Cazanii etc.), obiecte muzeale (icoane, portrete), dar și documente istorice inedite care datează de pe vremea lui Ștefan cel Mare.
Biserica Sf. Nicolae
Muzeul Primei Școli Românești
Sala “Anton Pann”
Salvat de clopoțel 🙂

Sala “Diaconu Coresi”
Sala “Cartea, factor de unitate națională”
Cărți Anton Pann

Ultima cerere de concediu a lui Ciprian Porumbescu – în stânga

Colecții de biblii
Gazeta de Transilvania
Sala “cu vatră” – port popular în Șchei
Back to school

Programul zilnic este 9-17, iar un bilet costă 10 Lei pentru adulți. Puțin pentru însemnătatea locului, dar se acceptă și donații. Vei avea parte de un ghidaj excelent grație domnului Profesor Preot Vasile Oltean (directorul al muzeului). Sincer îți spunem, vei pleca mult mai bogat cultural și spiritual după această experiență inedită. Nu-ți trebuie ghiozdan, penar sau caiete, ci doar plăcerea de a cunoaște informații prețioase despre prima școală românească și nu numai.

Spor la învățat și, nu uita, că la școală se vine de mai multe ori! 😊


 

Lasă un comentariu mai jos:

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.